Centru pentru seniori

Incepand cu sfarsitul sec. XIX s-au dezvoltat in Europa occidentala diferite tipuri de stabilimente, pentru a oferi persoanelor in varsta locuri in care sa se retraga pentru sfarsitul vietii. Este momentul in care institutiile de gazduire cunosc mari transformari de concept. In aceasta perioada asistam la un proces care incearca sa produca structuri din ce in ce mai specializate luand in considerare categorii mult mai precise de populatie. Astfel, in sectoarele medical, juridic si educativ sau la frontiera acestora se multiplica si se diversifica inchisorile, coloniile penitenciare, casele de corectie, spitalele pentru copii, azilele pentru surzi, orbi, debili, etc. Separarea pe varste se va face din ce in ce mai net intre copii, adolescenti, adulti si batrani. Adaposturile pentru batrani apar inainte de sec. al XVII-lea, pe langa manastirile care ofereau refugiu persoanelor in varsta, singure sau bolnave. Sunt cunoscute refugiile oferite bolnavilor de pesta (ciuma), care in perioadele de acalmie ale bolii primeau si batrani singuri, bolnavi sau nu, de alte boli. Primele adaposturi specializate cunoscute pentru batrani sunt imobilul care in prezent adaposteste muzeul Frans Hals din oraselul olandez Harlem, un imobil in cartierul Fuggerei al orasului Augsburg, Germania (cartier construit de baronul Fugger), sau un imobil din Piata Mica din Sibiu. Acestea sunt situate in timp in sec. al XVII-lea si al XVIII-lea. In a doua jumatate a sec. al XIX-lea iau nastere o serie de astfel de institutii destinate persoanelor in varsta si sarace, care insa se confrunta cu o principala reticenta: se considera ne-natural extragerea batranilor din mediul in care au trait pana atunci, considerandu-se ca este datoria copiilor de a se ocupa de parintii lor in varsta. Autoritatile considerau ca responsabilitatea fata de persoanele in varsta care necesita supraveghere cotidiana si acompaniere este de resortul familiilor sau a unor retele de domiciliu particulare. Pe de alta parte, cand se manifesta probleme importante de sanatate asociate cu varsta inaintata, discursul medical se indrepta spre un oarecare fatalism, plasand sub semnul intrebarii prezenta “batranetii incurabile” in structurile de ingrijire disponibile la acea vreme. In 1887 a fost creat la Lausanne (Elvetia) primul azil pentru batrani diferentiat net de celelalte institutii existente prin faptul ca era administrat de o fundatie si aflat in afara controlului direct ai autoritatii guvernamentale. In sec. al XX-lea, pe parcursul a catorva zeci de ani, se face trecerea semantica de la notiunea de “azil vechi” la cele de “casa de pensionare” si “institutie medico-sociala”. Treptat, nu saracia individului va decide plasarea sa intr-o astfel de institutie, ci boala. In anii ’50 ai sec. al XX-lea, acest tip de istitutii devin din ce in ce mai organizate, constituindu-se in adevarate retele de case de ingrijire medicala. Ele functioneaza sub indrumarea unui asistent medical si a personalului angajat insarcinat cu activitatile de zi-cu-zi. Profesionalizarea personalului este mai lenta in casele de ingrijire medicala decat in celelalte tipuri de internare. Incepand cu anii ’70, asistenti medicali, fizioterapeuti si terapeuti sunt adosati ca personal tehnic de ingrijire. Prin aceasta, “profesionalizarea” caselor pentru seniori devine de fapt “medicalizare”. Un nou tip de concept este luat in considerare in ultimul timp: psiho-geriatric. Este un concept multidisciplinar care are ca scop de a vindeca, calma si a sprijini persoanele in varsta care sufera de dificultati psihologice sau de tulburari psihice. Aceasta abordare se bazeaza in principal pe existenta unei retele de institutii cu caracteristici medico-sociale. Specializarea institutionala psiho-geriatrica abordeaza mai multe cai diferite. Una dintre directii ar putea fi cea a vechilor case de ingrijire medicala care conduce la asistarea psihiatrica a rezidentilor precum si a conditiilor in schimbare a lor. Cele mai recente, insa, sunt concepte moderne de arhitectura, prinse intre dimensiunea medicala si cea de hotel (rezidenta permanenta).